Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 8 martie 2017

Adevarul despre cazul Harry Quebert - carte


Aceasta carte, ca si ultimele citite mi-au fost recomandate de aceeasi persoana. Am fost putin sceptica sa o incep, nu pentru subiect sau pentru ca nu mi-ar fi placut, ci pentru numarul mare de pagini. Mai am una de terminat, si ma gandeam ca saptamana aceasta as fi ramas in urma cu mult. Si totusi,am terminat aceasta carte in 4 zile. As fi putut in 2 zile, dar am un job ce imi ocupa foarte mult timp.

Nu stiu daca este thriller, dar eu asa as incadra-o. Este presarat cu motive romantice, psihologice si dramatice. Tocmai terminasem o carte despre perioada comunista din Rusia, despre perioada lui Stalin la putere, si eram in lumea aceea. Voiam o carte de acest gen. Asa ca inceputul acesteia ma facea sa compar cele doua carti, si pierdea putin cea abia inceputa. Asa mi se va intampla si cu urmatoarea sunt sigura.

Am trait tot misterul si toata povestea pana la ultima pagina. Tot ce imi doream era sa aflu cat mai repede deznodamantul, dar totusi sa nu termin cartea, ci sa ma bucur de ea cat mai mult.
Nu stiu exact sa specific a cui este povestea, insa “vinovatul” pentru tot ce se intampla este Marcus Goldman, un tanar scriitor, care dupa prima sa carte publicata se intalneste cu boala scriitorilor numita “blocaj”. Presat de contracte, decide sa mearga la mentorul sau si anume fostul profesor de la universitate si scriitorul renumit, fiindu-i si cel mai bun prieten.

“Inspiratia sa” vine in momentul in care este descoperit cadavrul unei fete disparute cu 33 ani in urma, chiar pe proprietatea lui Harry. Marcus incepe propria sa investigatie pentru a demonstra nevinovatia prietenului sau, si ajunge sa doreasca sa scrie o carte despre tot ce afla pe parcursul rezolvarii cazului.

Munca nu ii este deloc usoara, mai ales cand descopera ca Harry a avut o legatura amoroasa cu fata gasita, cand ea avea 15 ani si el 34. In toata aceasta aventura, Marcus afla detalii care ii ingreuneaza munca si pe parcursul chestionarii celor din jur, raspunsurile nu apar. La un moment dat, suspectam pe oricine si realizam ca multi au avut legatura cu tot acest mister.

30 august 1975, ziua disparitiei Nolei. Care este “adevarul”? Cine il ameninta pe Marcus sa plece si sa nu mai dezgroape trecutul?

Nu ma pot opri si vreau sa va spun mai multe dar nu trebuie sa va stric placerea de a descoperi raspunsurile in cazul Harry Quebert.

Va recomand si nu trebuie sa amanati aceasta carte exceptionala!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu