Pasiunea pentru carti o am din copilarie. Tatal meu “m-a
introdus” in lumea aceasta. Acum 18 ani, tehnologia nu era avansata si, din
plictiseala, am ascultat sfatul lui tati si am citit prima carte. A urmat a
doua, a treia, a patra, etc. Nu il pot ajunge din urma niciodata pe el.
Adevarul este ca nu cunoasc persoana care sa fi citit mai multe carti. Isi
pierdea noptile citind inca din scoala, si nu numai noptile ci profita si de 5
minute libere. Economiile si banii de buzunar ajungeau la fratele sau mai mic
in schimbul cartilor imprumutate de la diferite persoane. Biblioteca orasului
era locul lui preferat. Acum nu mai are timpul liber de altadata pentru a merge
in biblioteca, insa isi aduce aminte de tot felul de peripetii. Intr-o pauza de
masa, bibliotecara l-a uitat inauntru. Fericirea lui pentru ca “a descoperit”
locul secret al cartilor bune, pe care doamna le imprumuta “pe sub mana”.
In armata, prefera sa faca de paza in locul colegilor sai,
in schimbul unor carti cerute de el.
Credeti ca acum citeste la fel de mult? Daaaaa! Pentru o
carte buna, chiar daca o reciteste isi pierde cu lejeritate noaptea.
Saptamana trecuta m-am orientat la “Ceea ce ziua datoreaza
noptii”. Nu stiu daca as fi “gasit” aceasta carte fara o recomandare. Cateodata
sunt in impas cu “ce carte sa incep” si cand ma gandesc cate comori sunt…. Nu
ma gandeam sa imi placa asa mult aceasta carte. Am ramas wow, de aceea vreau sa
va povestesc de ea acum cand inca imi este in minte si in suflet. O sa ramana
mult timp acolo insa imi place sa “exagerez” putin cateodata.
Romanul debuteaza cu povestea lui Younes, un baiat algerian,
crescut pana la varsta de 9 ani, de familia sa naturala impreuna cu sora sa mai
mica. Younes este adoptat de unchiul sau, un farmacist cu o situatie materiala
de mijloc, casatorit cu o frantuzoaica. Tatal baiatului natural este de accord
cu aceasta “adoptie” pentru ca intampina esec dupa esec: isi pierde
pamanturile, banii economisiti si ia viata unui om. Nu doreste ca fiul sau sa
duca o viata asemanatoare, si isi doreste pentru el o educatie si profesie frumoasa.
Rebotezat Jonas, existent lui va fi marcata de apartenenta
la doua lumi diferite, cea a francezilor dobandita prin integrarea in
societatea lor si prin educatie, si cea a algerienilor, prin sange.
Povestea acestui baiat este prezentata pana la batranete,
insa nu este usor de povestit. Nu ne sunt aratate doar momentele cliseice si
importante, ci situatii dificile ale lui, ale prietenilor sai, familiei si a
cunostintelor.Desi am sperat ca dragostea sa invinga la final, intr-un fel ma
bucur ca nu a fost asa, pentru ca impactul cartii asupra mea nu ar fi fost
acelasi. Am vorbit de dragoste pentru ca orice poveste spusa are in componenta si
o poveste de iubire. Cea dintre Younes/Jonas si Emilie este una care desi a
fost impartasita de cei doi, nu a avut un “happy end”. Eu il pot considera pe Jonas
ca fiind las, insa cred ca este foarte curajos pentru ca a putut sta departe de
fata pe care o iubea. Se gandeste ca exista un destin si ca poate asa a fost sa
fie, insa la final isi da seama ca destinul ni-l facem si singuri.
Sunt foarte multe lucruri importante in aceasta carte, si ma
repet chiar nu imi pot gasi cuvintele. Aseara am reusit sa vad si filmul. Ca de
fiecare data filmul nu respecta in totalitate naratiunea cartii, insa pot spune
ca mi-a placut. Daca nu citeam cartea si vedeam filmul, imi placea mai mult si
daca citeam cartea dupa film, nu imi mai placea asa mult cartea. Poate era bine
sa raman doar cu cartea. Hmm nu ma pot decide niciodata.
O sa cititi aceasta carte?